vreausapictez

timp creativ

Domeniul artelor este unul dintre cele mai vaste poate şi datorită faptului că acesta interacţionează cu altele, utilizând concepte care sunt transgresate din zona filosofiei,literaturii, istoriei, politicului, ştiinţelor, etc. Pe de altă parte diversitatea şi complexitatea reziduă şi din faptul că acesta este un domeniu deschis experimentărilor şi căutărilor inovatoare, acesta se reinventează continuu. Această dominantă fluctuantă este stimulată şi de angrenajele evoluţiei ştiinţei: materiale noi, situaţii noi, deci alte nevoi care îl pun pe artist în situaţia de a fi sensibil la provocările societăţii dar şi să răspundă solicitărilor acesteia. Florin Daniel Matei este un astfel de artist al cărui parcurs îşi are originea în asimilarea tradiţionalului şi reinvestirea lui în zona virtuală.

 

Ai urmat cursurile Facultatii de arte din Timisoara, sectia pedagogie, apoi ai renuntat si te-ai înscris la secţia de multimedia design. Te consideri unul dintre artiştii în permanenţă căutare de nou ?

Dacă stau să mă gândesc la demersul meu pornind de la pictura de şevalet ( mai ales peisaje şi naturi statice) la design pentru print, apoi, la design pentru web, grafica 3D pentru publicitate, şi actualmente grafica 3D pentru jocuri si film, răspunsul meu este afirmativ.

 

Ai lucrat la o firmă de design din Timişoara, apoi ai optat pentru alta din  Bucureşti, Paris iar acum îţi desfăşori activitatea în Spania. Ce te-a determinat sa-ţi schimbi locul de muncă? (din punct de vedere profesional) Cat este de greu pentru un tânăr artist sa realizeze ce şi-a propus în acest domeniu, să îmbine utilul cu plăcutul ?

Mi-am început cariera la o firmă mică de design si print din Timişoara, după care am lucrat la alte două de web design, iar in final la un studio timişorean de animaţie 3D. De aici am plecat la Bucureşti, unde am lucrat la două firme din industria jocurilor ca grafician 3D prin intermediul cărora am avut plăcerea să lucrez şi într-unul din studiourile din Paris. În prezent lucrez la o firmă de jocuri pe calculator în Madrid. Motivul pentru care mi-am schimbat de atatea ori locul de munca ar fi evoluţia în carieră, dar mai ales, "căutarea de nou".

Pentru un tânar artist nu este aşa dificil să pătrundă în domeniul jocurilor ca şi grafician, dacă are un bagaj de cunoştiinţe plastice dar şi puţin "simţ tehnic", adică să nu-l sperie prea tare interfaţa unui program de grafică 3D. La în definitiv calculatorul şi programele sunt doar unelte, nu prea diferite în esenţă faţă de pensule sau şevalet.

 

Care sunt programele pe care le utilizezi ? Mai recurgi la a desena efectiv sau realizezi totul pe calculator?

Programele pe care le folosesc cel mai frecvent, ,,dictate” uneori şi de natura proiectului, sunt: Maya, Zbrush, 3D Studio Max, Photoshop. Uneori recurg şi la desen pe suport clasic pentru schiţe premergătoare, pentru a-mi formula ideile. Dar de cele mai multe ori, ca artist 3D primesc schitele iniţiale, de concept.

 

Ne-ai putea descrie cum decurg etapele de lucru , de la schita initiala-premergatoare si pana la finalizarea personajului_?

 Sunt şi metode mai năstruşnice, dar în general se porneşte de la schiţa-concept (desen), apoi modelare (sculptură), texturare (pictură), animaţie (mişcare), şi se termină cu integrarea personajului în motorul jocului (programare).  


Personajele pe care le creezi sunt foarte expresive. Te-ai gândit vreodată la o reîntoarcere către artele tradiţionale? Ar putea spre exemplu ca personajele tale să devină sculpturi în piatră, lemn sau bronz ?

Da, m-am gândit de mai multe ori, nu neaparat ca la o reîntoarcere, ci mai mult ca o fantezie, mi-ar place sa modelez în lut un anumit personaj dupa care să-l torn în bronz etc. Insa e un lucru destul de dificil de realizat, deorece ai nevoie de timp şi de spaţiu adecvat pentru asta...pe langă necesitatea stăpânirii unor tehnici, pentru ca eu vad mult sens în alaturarea termenilor din sintagma "arte şi meserii".

 

Crezi că pe măsură ce ştiinţa va evolua artiştii vor renunţa definitive la a-şi realiza în mod tradiţional creaţia în favoarea utilizării calculatorului, sau aceste două modalităţi îşi vor păstra specificul ?

 Cred că aceste două modalităţi se vor contopi sufficient de mult în aşa fel încât să nu mai fie un "mod traditional" şi altul "pe calculator", ci un mod de a-ţi exprima creativitatea.

 

Câtă libertate îţi este îngăduită în ceea ce priveşte creativitatea în acest domeniu ? Pentru realizarea unui joc contribui cu idei şi la partea de concept, în alegera subiectului, acţiunii, sau este o muncă de echipă în care fiecare îşi are rolul şi locul bine stabilit?

Pentru realizarea unui joc cu un nivel mai decent de profesionalism este nevoie de muncă în echipa, unde fiecare îşi are rolul cat mai bine stabilit. Este vorba totusi de o industrie, care are specialistii săi. Da, nu ai prea multa libertate, însă este un domeniu foarte "viu", în mişcare continuă şi la mare viteză, nu se cauta aprecieri molcome şi aprobări prin înclinarea capului, ci excalmatii şi "wow!", prospeţimea şi isteţimea sunt vitale, asa ca mereu e binevenită o idee la partea de concept, game design, etc. Soluţiile inedite sunt cheia.

 

Personajetale tale par a fi desprinse din filme sf., istorice, etc. Ai un model iniţial sau sunt generate de propria imaginaţie? Lucrul tău se rezuma doar la a creea personaje?

 În mare parte inspiraţia vine din universul virtual, din industria jocurilor si a filmului - concepte de personaje pe diferite teme, personaje de film, însă mai ,,cochetez” şi cu realitatea înconjurătoare, o simplă plimbare cu metroul mă face să întâlnesc personaje expresive a căror fizionomie mă stimulează, mă gândesc uneori la cum arată urmele de praf pe storurile clădirii de vis-a-vis etc. Realitatea înconjuratoare este adevarata sursă de inspiratie, doar viaţa bate filmul, nu ?  

 

În ceea ce priveste ,,stilistica” abordată, care sunt tendinţele actuale ale jocurilor pe calculator?

Tendinţa cea mai populară este realismul,  simularea realismului, iluzia este de fapt natura sau rolul graficii 3D.

Eşti o personalitate complexa care a interferat cu mai multe domenii ale artelor vizuale. Ne poţi vorbi despre o pasiune de-a ta exterioară acestui domeniu ?

 O pasiune a mea exterioară acestui domeniu ar fi muzica...mi-aş fi dorit să ştiu să cânt la un instrument muzical, chitară electrică sau tobe de exemplu, sa fiu un fel de rock-star. Am înclinatii din astea de "be cool". Dar deoarece nu m-am inplicat în acest domeniu ma rezum la a asculta muzica altora.

 

Interviu realizat de Victor Gingiu

 

Vizualizări: 523

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al vreausapictez !

Alătură-te reţelei vreausapictez

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

Insignă

Se încarcă...

© 2017   Created by Artiel.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor